Hey, God,
Tell me what the hell is going on! (Jon Bon Jovi)

Era cândva pe hi5, această fascinantă reţea de socializare, un câmp legat de perspectiva asupra religiei şi printre variantele de răspuns era spiritual but not religious. Pe aia am completat-o şi eu. Mi s-a părut că surprinde bine diferenţa dintre spiritualitate şi religie, că anulează opinia aia greşită conform căreia spiritualitatea ar exista doar prin religie, ar fi un element al ei, parte integrantă.

M-au întrebat la vremea aia câţiva prieteni ce confesiune am, de ce o păstrez sub acoperire. Adevărul e că nu-s chiar o practicantă a ritualurilor de tip religios. Nu mă înţeleg cu preoţii. Nu înţeleg ce înseamnă să-ţi întorci faţa către Dumnezeu, mai ales când întoarcerea asta se petrece în situaţii-limită, când e însoţită de panică şi disperare. Nu înţeleg de ce Dumnezeu e refugiul. Mi se pare că toată ideea asta a determinismului instigă la resemnare, dincolo de eludarea resonsabilităţii. Asta e, îmi accept soarta. La urma urmei, aşa a vrut Dumnezeu..

Îmi place filosofia din spatele religiei, dar nu mă pot baza pe Dumnezeu. Nu am timp să aştept ca el să transforme tot răul în bine şi nu aş putea să îi mulţumesc pentru asta, nici dacă ar face-o. De ce? Pentru că dacă totul ar depinde de el, ar însemna că şi răul ce se doreşte a fi schimbat e tot creaţia sa.

Plouă atât de frumos că aş evita să adorm..

Oare câţi oameni adorm de tot în clipa asta? Câţi şi-or da ultima suflare cu gândul la visurile pe care nu au apucat să le ducă la sfârşit?

Crezi că Dumnezeu ştie?

Eu zic nu. Eu cred că Dumnezeu şi-a luat concediu.

Nu-mi zice că vorbesc prostii. Dacă e la locul de muncă e cu atât mai grav. Ar trebui să îşi dea demisia. Motivul? Incompetenţă în realizarea sarcinilor de lucru.